„Eu nu le am cu scrisul…” 

Nici eu nu le-am avut cu frământatul, dar tot fac cozonaci de Crăciun, pască de Paște și sfințișori în 9 martie de câțiva ani încoace :) Nu mi-am făcut un business din asta, dar nici nu mai rabd de poftă… ai prins ideea?

Cu alte cuvinte, poți învăța. Dacă nu apelezi la un specialist (copywriter, content writer, storyteller, agenție, etc.), care te poate ajuta în direcția asta, poți învăța principiile de bază pentru a începe să pui texte în postări.

Dar nu mai spune că nu funcționează doar pentru că nu o faci. E și cum aș spune eu că nu-mi crește aluatul, dar nici nu mă obosesc să-l frământ.


Social Media = socializare, iar textul este forma cea mai simplă de a face asta.

Eram în facultate când am auzit pentru prima dată de termenul de ghostwriting. Vorbeau doi colegi despre cum refuză oamenii publici să spună adevărul, și anume că au pe cineva în spate, care le scrie:

- Textele

- Discursurile

- Opiniile publice

Nu am intrat în dialog, dar m-a pus încă de atunci pe gânduri și de câțiva ani deja… fac și eu asta: în diverse contexte, pentru diverși oameni!

Oameni care au multe idei, dar care nu și le pot sorta corect, fie din lipsă de timp, energie, claritate.

Eu fac asta pentru ei și cred că, din tot amalgamul meu de servicii, este partea cea mai antrenantă pentru mine: ajung să mă transform în vocea pe care diferite avataruri de client își doresc să o audă.

Eu știu să scriu pentru mine, așa cum simt, dar să scriu cu nuanțele și dorințele, durerile și nevoile altui om este ca atunci când dau viață unui nou personaj din cartea mea: îl plămădesc cu un nou suflu, aspirații, beneficii, dorințe.

Scrisul cu emoție nu vine din plictiseală.

Nici din bucurie.

Nici din prea mult bine.

Storyteller, copywriter, brand strategist.

Storyteller sau povestaș, mai degrabă. Om pe care l-a durut până la sânge. Care s-a trezit de multe ori pe marginea prăpastiei, uitându-se în gol, cu gândul:

Ce fac acum?

De unde o iau de la capăt?

Un om care, până să se accepte ( învață să se iubească, dar ia timp), s-a detestat. Din tot sufletul.

Un om pentru care nimic nu a fost suficient.

Un om care s-a biciuit până la sânge și care, în loc să se panseze, a ales deseori să stea cu rănile infectate și pansamentul în buzunar, pentru ceilalți.

Copywriter sau omul care a învățat că din condei își poate câștiga o pâine. Omul care nu s-a luat ani la rând în serios, până când a înțeles că e valoros ce oferă, ce scrie, că oamenii ajung la ceea ce transmite, cu inimile deschise.

Brand strategist sau omul care vede că vânzarea începe de la Cine, Ce, Cum, Unde, Cui, DE CE. Pentru că a văzut, pe propria piele, că Oamenii adună Oameni. Dincolo de branduri.

Scriu pentru că e calea pe care pășesc, pe lângă prăpastie, cărarea care mă duce spre orizonturi largi. Cu o mână blândă pe cap, cu mirosul de nucă proaspăt măcinată peste Medovik, cu Albano și Romina Power la pick-up, cu o voce șoptită: Să nu te lași, copilă, de scris!

Pentru mine, scrisul nu este moft, nu este nici la modă. Este terapia mea, care m-a adus aici, o fată dintr-un oraș mic, atât de mic, că nici rețea de transport nu are.

O fată care a așteptat 30 și ceva de ani, să o macine durerea ca să înțeleagă că doar după ce va da crusta victimei jos de pe ea își va da voie să fie, așa cum simte, fără să mai aibă nevoia de a fi în vreun fel pentru a fi acceptată, înțeleasă, iubită.

‍