Cine e
Zâna Cuvintelor?

Citește-i povestea
POVESTEA MEA

Se spune că misiunea cea mai dificilă dintr-o poveste, fie ea scrisă sau rostită este cea în care e nevoie să te prezinți. Așa este și pentru mine.

Copywriter? Storyteller? Specialist în branding?

Cum ar suna… Ana care scrie?

Cine sunt? Acum sunt Ana Zoicaș și cred în puterea magică a emoției din spatele cuvintelor. Dar până la Ana Zoicaș, am fost o copilă care s-a născut și a crescut printre cărți.

Scriu de când am învățat să fac asta și citesc de la 4 ani. Nu, nu sunt vreun copil-minune, dar am avut contextul de a fi ghidată în lumea cărților de un om-înger. De atunci, au trecut 30 ani, timp în care:

·   Am început să descopăr lumea poveștilor în care cred, prin scrisul de povești proprii.

·   Am scris articole de blog, articole științifice, recenzii, două lucrări de licență, o lucrare de masterat și am un doctorat în curs. 

·   Am pus în cuvinte calde texte de promovare pentru diverse domenii, precum: beauty, IT, feminitate, educație, coaching, servicii.

·   Am descoperit cum pot cuvintele să dea viață și emoție unui eveniment prin: concept, organizare, implementare și… dezvoltare. Adică? Am organizat și coordonat în ultimii 10 ani peste 100 evenimente corporate și peste 20 evenimente interne (de tip teambuilding, workshops, prezentări, masterclass).

·   Am participat în procesul de rebranding al unei companii de IT, pe care l-am coordonat alături de echipele colaboratorilor externi.

·   Am fost voluntar timp de un an în cadrul echipei Hacking Work (coordonată de Doru Șupeală), unde am scris articole pentru newsletter.

Scrisul este mai mult decât o meserie.

Este ceea ce mă motivează să continui în absolut orice aspect al vieții mele. Cu riscul asumat al unui clișeu, stiloul a fost cel care m-a ridicat din cele mai adânci neguri ale vieții mele, când părea că totul e lipsit de sens. Scrisul mi-a dat curaj, credință, dar și responsabilitate. A durat ceva timp până când am înțeles că pot face din scris pârghii care să crească relații și pentru alți oameni. Așa am început să construiesc comunități: de la prieteni, cunoștințe, locuri de muncă, grupuri de pe rețelele de socializare, unesc oamenii prin cuvinte și povești. Am început să lucrez pentru proiecte ale căror misiuni sunt în acord cu scara mea de valori. Astfel am înțeles că sunt Avatarul lor de Client Ideal. Pentru că am rezonat cu mesajul, cu viziunea, misiunea și tonul lor de voce. De acolo am început să mă documentez. De la un simplu: „De ce?” 

Iar acum, „De ce?” m-a făcut să simt că este datoria mea să duc emoția prin cuvinte calde și în alte povești!

01

+10

Ani de experiență în comunicare, creare de conținut, redactare de articole științifice și recenzii publicate
02

+5

Ani de experiență în industria hotelieră - customer care, front office management, marketing, evenimente
03

+6

Ani de experiență în resurse umane, people engagement și PR

04

+10

Articole științifice publicate

05

+2000

Texte scrise
06

+100

Evenimente corporate coordonate
07

+20

Evenimente interne organizate și coordonate
08

+1

Rebranding coordonat într-o companie de IT

Viziunea mea e simplă: Un text care vinde este un text scris: cu emoție, cu precizie și lipsit de greșeli gramaticale.

01
Autenticitate
Sunt același OM și aici, dar și în relațiile profesionale și colaborări. În scris, mă folosesc de harul pe care îl am pentru a crea conținut, pe care îl îmbrac în multă analiză și research pe domeniul tău. Mai multă esență, mai puțin copy-paste.
02
Empatie
Mă uit prin OM mereu. Ce înseamnă asta? Văd dincolo de vânzări accelerate, privesc durerea avatarului de client ideal și beneficiile pe care tu i le poți oferi prin cuvinte calde pe termen mediu și lung.
03
Creativitate
Pentru mine, un text bun nu este doar despre ceea ce vinzi. Astfel că, explorez constant diverse arii de interes, precum: psihologia, spiritualitatea, feminitatea, educația, comunicarea, ș.a. și caut să aplic diverse concepte în textele pe care le scriu.
04
Integritate
Cred în sensul absolut al termenului „copyright”. Textele pe care le scriu îmi aparțin și nu le vei găsi la alți 10 competitori de-ai tăi (poate doar după ce le publici pe ale tale).
06
Disciplină
Procrastinarea este unul dintre inamicii mei, cu care mă lupt constant, motiv pentru care lucrez pe calendar, pe plan de conținut, pe date și ore stabilite. Respect timpul tău, în aceeași măsură în care îmi respect și timpul meu.
07
Dezvoltare personală
Nu mă opresc din învățat. Cred că orice meserie creativă vine la pachet cu responsabilitatea dezvoltării și evoluției permanente, de aceea sunt mereu în proces de învățare.

Îți scriu povestea care vinde ce faci - Arta storytelling-ului

„Produsul nu se vinde prin povești, Ana!”

Țin să te contrazic cu fermitate :) Poveștile sunt puntea dintre mine și tine, cel care mă citești acum. Tu ai ajuns aici datorită mesajului meu, care a avut o esență suficient de puternică încât să te convingă.. Ce înseamnă asta? Ți-am înțeles durerea, m-am aplecat spre tine cu gândul de a-ți oferi o soluție și m-am pus în papucii tăi. Deja ți-am stârnit o reacție, nu-i așa? De aici începe vânzarea - de la EMOȚIA TA!

Schimb macazul poveștii tale: de la motivație la disciplină

Nu se trezește nimeni motivat să scrie conținut pentru business-ul lui. Nu pe termen lung, cel puțin. Eu văd crearea de conținut ca pe un sport. Iar ca în cazul oricărui sport, este nevoie să ai: răbdare, consecvență, perseverență. Din acestea trei se naște DISCIPLINA. Vei învăța să te respecți pe tine, ca brand personal, iar de acolo vei căpăta respect și pentru ceea ce faci sau vinzi.

Nu vei fi "încă unul sau încă una". Vei deveni UNUL / UNA.

O poveste scrisă bine, în acord cu ceea ce ești tu: nu cu al 1.000.001 șablon care a stârnit isterie pe TikTok sau Instagram - va face diferența. De la: povestea TA, la tot arsenalul de elemente care te poziționează ca brand: misiune, viziune, arhetip de brand, tone of voice, avatar de client ideal, ș.a. - vei face avea o abordare UNICĂ. Cu alte cuvinte, va fi saltul de la: „- Eu nu mă maimuțăresc prin reels ca să vând!” la: „- Abia aștept să povestesc comunității despre ce fac!”.
INIȚIAZĂ CONVERSAȚIA

Hai să punem emoție în următorul capitol al afacerii tale

PROGRAMEAZĂ O DISCUȚIE